EXCLUSIV | Miruna Pascu, închisă împreună cu două hoațe cuminți. Mama șoferului ucigaș de la 2 Mai și-a chemat, de urgență, avocatul

EXCLUSIV | Miruna Pascu, închisă împreună cu două hoațe cuminți. Mama șoferului ucigaș de la 2 Mai și-a chemat, de urgență, avocatul
Miruna Pascu a fost închisă în Arestul Central, într-o cameră în care se află alte două deținute
Publicat: 17/09/2023, 07:00

Miruna Pascu, mama șoferului în vârstă de 19 ani care s-a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri, la 2 Mai, în dimineața zilei de 19 august, a fost încarcerată în Arestul Central al Poliției Capitalei, într-o cameră cu alte două femei. Aflată în detenție, aceasta a început deja să-și construiască apărarea.

Imediat după ce Vlad Pascu, un narcoman din București, a condus drogat și a curmat două vieți, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT au declanșat o amplă anchetă.

Autoritățile voiau să afle cine îi aproviziona cu droguri pe tânărul de bani gata, dar și pe prietenii acestuia, în condițiile în care, din filmulețele publicate pe rețelele de socializare, reieșea că aceștia și-au făcut, din consumul de stupefiante, un mod de viață.

Așa s-a aflat că principalul dealer al lui Pascu era chiar prietenul său cel mai bun, Tudor Duma, zis Maru, care, la rândul său, cumpăra droguri, în regim en-gros, de la doi frați din cartierul bucureștean Berceni.

În plus, după mai multe zile de arest de preventiv, Vlad Pascu i-a denunțat pe toți în fața procurorilor anti-mafia, astfel că probatoriul a fost mult mai ușor de realizat.

În paralel însă, în economia anchetei a apărut și numele mamei lui Pascu, Miruna, care a fost denunțată de o fată minoră, care s-a drogat cu fiul ei înaintea producerii tragediei de la 2 Mai și care era martor în dosarul deschis de Poliția Rutieră Constanța.

Adolescenta fusese nominalizată ca martor după ce, înainte de producerea tragediei, postase un filmuleț din care reieșea că s-ar fi drogat cu oxicodonă alături de șoferul ucigaș.

În acest sens, au existat și mai multe interceptări în care Miruna Pascu încerca s-o determine, chiar și sub amenințare, să mintă în fața procurorilor și să spună fie că nu s-a drogat împreună cu Vlad, iar în clipul postat pe internet „a jucat teatru”.

Mai mult, audiată la DIICOT, minora a mai spus că mama lui Pascu nu era străină de viciul fiului ei și că, uneori, ea însăși i-ar fi dat unele substanțe interzise.

Miruna Pascu, amabilă cu paznicii de la arest

Ca urmare, joi dimineață, procurorii au descins cu mascații la adresa din București a Mirunei Pascu. După ce, inițial, ar fi ripostat verbal și ar fi spus că este victima unui abuz, femeia ar fi izbucnit în plâns atunci când a realizat că, împotriva ei, există probe care o pot trimite după gratii.

Așa a și fost, în condițiile în care joi a fost reținută, iar, vineri seară, magistrații Tribunalului București au hotărât arestarea ei pentru 30 de zile.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că, la scurt timp după ce i s-au făcut analizele și a fost cazată în camera de detenție, Miruna Pascu a fost vizitată de avocat, pentru a-și pregăti, în continuare, apărarea.

Totodată, sursele citate au precizat că mama lui Vlad Pascu a fost închisă într-o celulă în care se află alte două femei. Acestea ar fi arestate, spun sursele Gândul, pentru furt, însă fără să fi comis faptele cu violență.

Dacă, inițial, Miruna Pascu ar fi avut o atitudine agresivă față de procurorii care au participat la percheziție, odată ajunsă în Arestul Central, femeia ar fi avut o atitudine prietenoasă și ar fi respectat, până acum, toate regulile regimului de detenție.

CITIȚI ȘI:

VIDEO EXCLUSIV | Imagini șocante cu Vlad Pascu sub influența drogurilor. Gândul pune înregistrările la dispoziția anchetatorilor

EXCLUSIV | Dealerii care îi aprovizionau cu droguri pe Vlad Pascu și grupul lui de narcomani aveau legături strânse cu temutul clan al Sportivilor

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis